Sfaturi Duhovniceşti

BISERICA, CASA LUI DUMNEZEU ȘI TRUPUL LUI HRISTOS

Ce este Biserica? Biserica este Trupul Tainic al lui Hristos al cărui Cap este El însuși. Trupul este format din totalitatea credinciosilor dar în acelasi timp numim Biserica și locul unde creștinii se întalnesc pentru desăvârșire și mântuire sufletească! Pravila Bisericească ne lămurește canonic ce înseamnă Biserica.
Casa lui Dumnezeu și Trupul lui Hristos în același timp:

Biserica, ca institutie dumnezeiască este împărătția lui Dumnezeu pe pământ. Ea are ca întemeietor pe Iisus Hristos, care este împăratul și Capul ei, conducând-o în colaborare cu Sf. Duh, care o călăuzeste la tot adevarul de-a lungul veacurilor.

Dacă cineva ar învăța despre Biserica lui Dumnezeu că trebuie dispretuiță ca locaș (cum învățau eustatienii), precum și adunarile care se fac în ea” – Gangra 5

Biserica se sfințește de arhiereu, după rânduiala. Apoi, în fiecare an se prăznuiește, pe lângă ziua hramului și ziua când a fost sfințită, “ziua înnoirii”, în cazul când sfințirea ei n-a fost făcută în ziua hramului – (S. Tes. IV, 121-124).

Însăși clădirile bisericilor au ceva aparte de tot ceea ce este omenesc. Ele sunt hărăzite și sfințite să fie sălaș al lui Hristos. Chiar arhitectură lor e deosebită de aceea a caselor oamenilor. Sfântul Pavel o numește “casă lui Dumnezeu, Biserica Dumnezeului Celui viu”. (1 Timotei 3:15).
În ea totul e sub semnul diferitelor simboluri cu adânci semnificații sacre. Ea însăși e ca o nava în călătoria ei prin lume, cu destinația de a ancora la bordul eternității. Bolțile turlelor răsfrâng imaginea Pantocratorului, întru totul, înlăuntrul ei avem lumea de dincolo, cu sfinți care strălucesc că stelele, cu Maică Domnului ce-i înfățișată în Cartea biblică a Revelațiilor, “că o femeie înveșmântată cu soarele și luna sub picioarele ei, iar pe cap purtând cununa de dousprezece stele” . Și în cetatea cerească a lui Dumnezeu, nu e soare și nici lumina lunii care luminează, căci slavă lui Dumnezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul – Iisus Hristos.
Surse: catehetica.ro , crestinortodox.ro

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments