Rugăciuni Rugăciuni Ortodoxe

Roagă-te la Sfântul Partenie pentru dezlegare de farmece și blesteme

Sfântul Ierarh Partenie este cunoscut și ca Sfântul Tămăduitor ce a primit de la Dumnezeu darul deosebit de a izgoni demonii şi de a-i uşura pe oamenii care suferă de influenţa magiei, farmecelor, vrăjilor.

“Ierarhe al lui Hristos, Partenie, purtătorule de Dumnezeu, care ai primit dar îmbelşugat, lucrează cu folos, ca prin mijlocirile tale să ne aperi pe toţi de mulţimea primejdiilor şi a durerilor, şi de mânia demonilor păzeşte-ne, Părinte, pe noi toţi, tu care eşti mijlocitorul nostru înaintea lui Hristos Dumnezeu.

Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Alcătuindu-te cu lumina cea dumnezeiască prin bunătăţi, Părinte Prea Sfinţite, te-ai arătat a doua lumină.

Pentru aceea săvârşindu-ţi noi praznicul cel purtător de lumină, şi pururea sărbătorit, cu rugăciunile tale mântuieşte-ne de întunericul păcatelor.

Sfinte Ierarhe Partenie din Lampsakos, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Ca o stea luminoasă ai răsărit la întărirea Bisericii lui Dumnezeu, Partenie, cu strălucirile tămăduirilor, gonind cu Darul întunericul patimilor, şi povăţuind la lumină pe cei ce se apropie de tine, Prea Sfinţite.

Izbăveşte-i de greutati, de toată boala, fermecarea şi vraja, Ierarhe Partenie, pe cei ce aleargă cu credinţă la mijlocirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Amin.”

Sfântul Ierarh Partenie, episcopul Lampsacului a primit de la Dumnezeu darul de a tămădui bolile sufletești și trupești, pe cel de a izgoni demonii, de a ușura sufletele chinuite de farmece, de vrăjitorii și de alte lucrări păgubitoare de suflet.

Deși a plecat la Ceruri, Sfântul Ierarh Partenie revarsă multă milă asupra celor săraci, necăjiți, suferinzi, robiți de vrăjmaș care însă aleargă la el și i se roagă cu credință. Și astăzi se săvârșesc nenumărate minuni la mormântul său, iar moaștele răspândesc mireasmă bine mirositoare ce alungă demoni, desface vrăji și legături necurate, tămăduiește boli, liniștește suflete tulburate, aduce pace și har celor ce se roagă cu credință.

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments