Rugăciuni Ortodoxe

Rugăciune de mulțumire către Dumnezeu pentru ajutorul primit

Rugăciune de mulțumire către Dumnezeu pentru ajutorul primit

Întotdeauna este bine să nu lăsăm ajutorul primit din partea Domnului să treacă fără Rugăciunea de mulțumire.

Roagă-te cu dragoste de Dumnezeu și mulțumește pentru tot ce ai primit. Nu uita că Domnul îți dăruiește ce ai nevoie chiar dacă tu îți dorește alte lucruri. Nu uita să te mărturisești si să mulțumești în toate rugăciunile tale pentru ajutorul primit:

De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învred-nicindu-mă, mulţumire Îţi aduc Ţie, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat iubirea Ta de oameni.

Grele au fost încercările prin care am trecut, şi teama m-a cuprins că nu voi şti să le stau împotrivă. Ştiam că neputinţa mea este mare, dar m-ai făcut să simt că mai mare este dragostea Ta faţă de tot omul care Te cheamă în ajutor.

Preadulce Iisuse, aşa cum ai împlinit cererile mele, aşa întăreşte-mă să plinesc şi eu poruncile Tale cele sfinte. Precum nu ai şovăit a tămădui trupul meu, aşa nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea.

Căci ce folos voi avea dacă trupul va avea sănătate, dar sufletul va fi cuprins de boală? Sau ce folos voi avea dacă până la sfârşitul vieţii pământeşti trupul meu nu va cunoaşte boala, dacă după Înviere va fi pradă durerilor?

O, să nu-mi pun nădejdea în sănătatea trupului, ca să nu fiu ruşinat. Căci cine se laudă cu sănătatea poate fi smerit de Dumnezeu prin amară suferinţă. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în numele Tău, Doamne, Dumnezeul meu.

Îndrăznesc să Te rog, Preabunule Doamne, ca ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu, să mă ajuţi aşa cum m-ai ajutat şi de data aceasta.

Pentru că în afară de Tine nu pot afla izbăvire. Mulţumindu-Ţi iară şi iară pentru facerile Tale de bine, pentru cele arătate şi cele ascunse, Te rog ocroteşte cu harul Tău pe tot poporul binecredincios, pe toţi cei ce iubesc Biserica Ta şi defăimează învăţăturile pierzătoare de suflet, ca să Te lăudăm şi să Te slăvim în vecii vecilor.

Amin.

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te zilnic!  Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni. 

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments