Rugăciuni Ortodoxe

Ce rugăciuni trebuie să spui când pleci la drum ca să nu ai nicio problemă, iar Dumnezeu să te ocrotească în orice clipă! Rostește și tu cu credință așa:

Atunci când ești hotărât să pleci la drum sau când cineva drag pleacă într-o călătorie, nu uita să rostești o rugăciune de călătorie. Pentru un drum fără probleme, în care Dumnezeu să te ocrotească, spune înainte să splec la drum o scurtă rugăciune.

Rugăciune pentru o călătorie binecuvântată

“Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, şi ai călătorit împreună cu sluga Ta, Iosif, precum şi cu cei doi ucenici care au mers la Emaus. Însuţi Stăpâne, călătoreşte şi cu mine, robul Tău, binecuvântând călătoria mea.

Trimite-mi mie înger păzitor, precum lui Tobie, să-mi fie povăţuitor şi să mă ferească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, astfel cu pace, sănătate şi cu bună sporire, să mă întorc întru ale mele şi toată viaţa mea să preamăresc prea cinstit şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Amin.”.

Rugăciunea părinților pentru copiii care se află în călătorie

“Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, şi ai călătorit împreună cu cei doi ucenici care mergeau la Emaus, Însuţi, Stăpâne, călătoreşte şi cu copilul acesta, binecuvântând călătoria sa. Trimite-i înger păzitor ca oarecând lui Tobie, ca să-i fie povăţuitor şi să-l păzească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, pentru ca să se întoarcă cu pace, sănătos trupeşte şi sufleteşte. Tu, Cel ce niciodată nu Te desparţi de robii Tăi, nu Te despărţi nici de copilul acesta (numele).

Tu, Care ai zis: Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor, fii cu acest copil până la ultima lui suflare. Ajută-l să nu cadă în ispita vrăjmaşului şi să se întoarcă din drumul său simţind ajutorul Tău şi cunoscând harul Tău, ca să laude şi să slăvească Numele Tău cel Sfânt.

Amin!”

Rugăciunea pe care trebuie să o spui înainte de a pleca la drum

“Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru Cel ce esti Calea, Adevărul şi Viaţa, care ai slobozit cu preaslăvire pe Iosif de prigonirea fraţilor săi, povăţuindu-l pe el în Egipt şi cu Blagoslovenia bunătăţii Tale ajutându-l l-ai făcut să sporească uimitor în toate.

Doamne, cela ce ai călătorit împreună cu Luca şi Cleopa la Emaus şi prin frângerea pâinii preaslăvit descoperindu-Te lor, i-ai făcut să se întoarcă veseli în Ierusalim, călătoreşte şi acum cu Darul şi cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie cu noi, robii tăi, care cu umilinţă ne rugăm Ţie. Şi precum ai trimis lui Isaac şi lui Tobie, înger paşnic împreună călător iar călătoria şi întoarcerea acelora cu pace şi cu bună sporire ai făcut-o, rugămu-ne Ţie, trimite-ne şi nouă îngeri paşnici, credincioşi, îndreptătiri, păzitori, ca să ne povăţuiască pe noi după voia ta.

Izbăveşte-ne pe noi de tâlhari şi de toată bântuiala vrăjmaşilor ucigători de oameni, păzeşte-ne viaţa noastră nevătămată şi sufletele curate de toată întinăciunea ni le fereşte. Mişcările noastre sporeştele în bine, apucăturile îndreptează-ni-le şi ne îzbăveşte pe noi de cei ce ne vor nouă răul, văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi.

Îzbăveşte-ne de dosădirea oamenilor răi şi viclenişi de tot viforul şi nefericirea. Dăruieşte-ne nouă pace, sănătate şi Dumnezeiescul Tău ajutor cel atotputernic, ca sprijiniţi fiind, să nu ne abatem din calea poruncilor Tale.

Aşa ne rugăm Ţie, Împărate Atotputernice şi nepomenitorule de rău, Doamne auzi-ne pe noi smeriţii pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea greşalele noastre; îmbogăţeşte-ne pe noi cu Darul Tău şi plini de Dansul ne arată, împodobindu-ne cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie, cu mila şi cu bunătăţile cereşti şi pământeşti, ca astfel călătorind, să ne întoarcem cu bine, lăudând şi binecuvântand bunătatea Ta cea nemărginită.
Că a Ta este stăpânirea, Împărăţia, puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!”.

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te zilnic!  Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni. 

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments