Dumnezeu ne ajută în viaţă când Îi cerem ajutorul, dar este important să facem și noi eforturi.
Tot ce trebuie să facem este să trăim viaţa în mod normal, fără abuzuri. În creştinism, pentru disciplinarea noastră sufletească şi trupească, avem lăsat de către Sfinţii Părinţi legea postului trupesc şi sufletesc.
Există cele patru posturi mari de peste an, cât şi zilele de miercuri şi de vineri. În aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă, pentru terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească, adică înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci simţuri ale noastre.
Postul mai are şi un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu fiinţa noastră întreagă, trupul şi sufletul.
Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale. Acei oameni care nu postesc nici măcar miercurea şi vinerea niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă, nu pot să aibă ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne ajută în viaţă când Îi cerem ajutorul, dar numai dacă reuşim să facem cât de cât un efort, pe măsura puterilor noastre omeneşti.
Postul aduce cele mai mari realizări: alungă ispitele, dă înţelegere şi dragoste între soţi, izbăveşte de duşmani, dă înţelepciune şi luminare de minte celor care studiază, îndepărtează vrăjitoriile şi toate duhurile satanei necurate din casă, izbăveşte de patimi şi boli, curăţă păcatele şi ne dă mântuire.
A ţine miercurea şi vinerea post în casă este o regulă minimă creştină. Dacă nu o ţinem pe aceasta, niciodată nu putem ajunge la lucruri mari duhovniceşti sau la o simţire creştină matură.
🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro
🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw
Roagă-te zilnic! Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni.
Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.
Doamne ajută!