— Părinte, să plecăm de la oraş la ţară?
— Da, mergeţi că e frumos!
Noi ne zbuciumăm dinăuntru spre afară şi nu ne mai mulţumeşte nici cum cântă păsările, nici cum răsare soarele, nici cum creşte iarba sau cum pică roua, nu ne mai mulţumeşte nici gustul pe care-l au fructele, căci îi auzi pe oameni..
“Vai, ce gust aveau odată bucatele!” Fă-le cu aceeaşi dragoste că au acelaşi gust. Acum te duci şi cumperi tot la caserolă, chimizat şi te grăbeşti, că eşti om ocupat.
Pe vremuri o bătrână se scula dimineaţa, dădea focul la plită, punea vasul cu apă şi până înspre prânz mai punea un leuştean, un morcov, un cartof, un pătrunjel, o ceapă şi ieşea un borş din acela bun de ţară, fiert pe îndelete cu trei crengi şi cu doua lemne mai groase.
Acum pui la aragaz şi la cuptorul cu microunde şi aştepţi în câteva minute să fie gata. Şi îl mănânci dar îl mănânci în viteza cu care-l şi faci!
Şi orice lucru se face cu viteză, dacă nu are preludiu iubirii interioare, nu creează nimic frumos.
