Sfaturi Duhovniceşti

CALENDAR ORTODOX Sfintele Paști: Darul Învierii

 Invierea Domnului nostru Iisus Hristos e un fapt istoric, deplin incredintat prin multiplele dovezi de necontestat. Ea este incadrata in rama precisa a istoriei timpului. Garantia ei o avem de la contem­poranii care L-au vazut pe Iisus Cel Inviat, I-au pipait ranile, au ospatat cu El, au auzit glasul invataturii Lui, nu numai intr-o clipa sau intr-o zi, ci vreme de patruzeci de zile.

“Puterea Invierii Lui”, cum marturiseste Sfantul Pavel, e temelia divina a credintei crestinilor de atunci si de totdeauna. Convingerea in Inviere a zguduit sufletul omenesc, l-a luminat si i-a dat sperante eterne, pentru o cetatenie nu numai a pamantului, ci si a cerului!

 Intr-adevar, Invierea nu a ramas numai o biruinta si un dar personal al Domnului nostru Iisus Hristos, ci e un dar pe care-l da fiecarui om de pe acest pamant. Nimeni nu va ramane de-a pururea cu trupul sub zavoarele pamantului. La Invierea cea de obste toti vom invia. Cu aceasta marturisire de credinta incheiem noi viata: “Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie, amin”. Asa se incheie viata noastra, cu nadejdea invierii, nu cu aceea a mortii.

In lumina acestui crez, noi crestinii credem intr-un triumf al vietii. Nu prabusirea mortii este aceea care pecetluieste pe om in “Marea nefiintei”. Pentru noi crestinii, cu cat apare mai zguduitoare tragedia acestei vieti cu prabusirile ei, cu atat e mai reconfortant triumful pe care ni-l daruieste Iisus Hristos Cel Inviat. Peste pacatele noastre care ne slabesc si ne ruineaza viata, peste dusmaniile oamenilor care ne duc la sfarmari, se revarsa puterea de lumina cereasca a unei biruinte divine, in care nu omul, ci Dumnezeu este totul.

Privim cu totii uluiti la cele ce au facut oamenii cu Iisus Hristos. L-au urmarit mereu in viata cu dusmanie pe Acela venit sa le aduca mantuirea; L-au batjocorit pe Binefacatorul lor; L-au lovit cu cruzime pe Acel ce venise sa scoata pe om de sub loviturile pacatului; L-au rastignit pe Acel ce venise sa dea viata tuturor; L-au dat mormantului pe Acel ce venise sa fie pururea cu oamenii, dar iata ca peste toate aceste rautati omenesti si-a revarsat Dumnezeu biruinta Invierii!

Invierea Domnului e Darul care aduce permanent in omenire crezul lepadarii pacatului, care nu se incheie decat cu prabusire si suferinta. Pacatul e o retinere rusinoasa in incaperile intunericului, e calea tuturor ruinarilor! Numai Invierea e aceea care revarsa lumina din lumina lui Iisus Hristos si darul auzirii glasului Lui la invierea cea de obste.

In aceasta incredere a Invierii si-au dat viata cea pieritoare de pe acest pamant, martirii, pentru a fi pururea cu Iisus Hristos, cu aceasta incredere au adormit in Domnul crestinii cei din trecut, iar noi cei de astazi marturisim ca “salasul nostru cel vesnic este in ceruri”.

In lumina acestui crez al Darului Invierii lui Iisus Hristos, impartasit de El tuturor, noi suntem numiti “fiii Invierii”. Noi credem ca “salasluirea in noi a lui Hristos e nadejdea slavei” (Coloseni 1:26). De aceea, noi crestinii, mereu nazuim sa aducem o transformare a vietii noastre, dupa aceea a lui Iisus Hristos Cel Inviat din morti, facandu-ne vrednici de acest mare Dar al Invierii!

Sursa: adevarul.ro

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments