Rugăciuni Ortodoxe Sfaturi Duhovniceşti

Rugăciunea grabnic-ajutătoare care trebuie spusă în fiecare zi din Săptămâna Patimilor! Are mare putere!

Săptămâna Patimilor este perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până spre seară. Caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile.

Rugăciunea de mai jos, care se regăsește la sfârșitul Acatistului Mântuitorului, este una specifică acestei Săptămâni și i-a ajutat pe toți cei care au rostit-o:

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, care pentru prietenul Tău Lazăr ai plâns, primeşte lacrimile amărăciunii mele! Cu patimile Tale vindecă patimile mele! Cu rănile Tale tămăduieşte rănile mele! Cu sângele Tău curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău de viaţă făcător. Fierea cu care de către vrăjmaşi ai fost adăpat să îndulcească sufletul meu de amărăciunea cu care m-a adăpat potrivnicul. Trupul Tău întins pe lemnul Crucii să ridice către Tine mintea mea cea trasă jos de demoni. Capul Tău pe care L-ai plecat pe lemnul Crucii să înalţe capul meu cel pălmuit de potrivnici.

Preasfintele Tale mâini, pironite de necredincioşi pe cruce, să mă aducă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfânta gură a Ta. Faţa Ta, care a primit pălmuiri şi scuipări de la cei blestemaţi, să strălucească faţa mea cea întinată de fărădelegi. Nu am inimă îndurerată spre căutarea Ta. Nu am pocăinţă, nici umilinţă care întorc pe fii către moştenirea lor. Nu am, Stăpâne, lacrimă mângâietoare.

Întunecatu-s-a mintea mea întru cele lumeşti şi nu poate privi către Tine cu durere. Răcitu-s-a inima mea de mulţimea ispitelor şi nu se poate înfierbânta cu lacrimile dragostei către Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Vistieria bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă desăvârşită şi inimă îndurerată ca să ies cu tot sufletul spre căutarea Ta, pentru că fără Tine străin sunt de tot binele. Părintele Care Te-a scos din sânurile Sale în afară de timp şi veşnic să înnoiască în mine trăsăturile chipului Tău.

Părăsitu-Te-am eu, Tu nu mă părăsi! Ieşit-am de la Tine, ieşi spre căutarea mea, du-mă în păşunea Ta şi numără-mă împreună cu oile Tale cele alese şi mă hrăneşte împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine, al căror locaş este inima curată, întru care se vede strălucirea descoperirilor Tale, mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine întru scârbele şi întru chinurile de multe feluri. Acestei străluciri învredniceşte-ne şi pe noi, cu harul şi cu iubirea Ta de oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments