Conform credințelor creștine, Judecata de Apoi sau Ziua Domnului este ziua în care Iisus Hristos va judeca toți oamenii care au trăit vreodată. Ea va urma Învierii Morților și celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos (conform Apocalipsa 20:12–15).
Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi ne cheamă pe toţi la întâlnirea cu el. Noi putem alege să fim cu El şi să ne împărtăşim de iubirea Lui sau putem refuza această chemare.
Ai grijă de sufletul tău pentru a fi pe placul Domnului. Uite care sunt lucrurile despre care Dumnezeu nu te va întreba la Judecata de Apoi:
1. Dumnezeu nu te va întreba ce fel de mașină ai condus, dar te va întreaba câți oameni ai condus cu ea, atunci când aveau nevoie de un mijloc de transport;
2. Dumnezeu nu te va întreba câți metri pătrați are casa ta, dar te va întreba câți oameni au fost bine primiți în casa ta;
3. Dumnezeu nu te va întreba despre hainele la modă pe care le ai în dulap, dar te va întreba pe câți oameni nevoiași i-au îmbrăcat acele haine;
4. Dumnezeu nu te va întreba ce poziție socială ai avut, dar te va întreba cum te-ai comportat cu ceilalți;
5. Dumnezeu nu te va întreba câte proprietăți și bunuri materiale ai avut, dar te va întreba cum ți-au condus acestea viața;
6. Dumnezeu nu te va întreba care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te va întreba ce compromisuri ai făcut pentru a-l obține;
7. Dumnezeu nu te va întreba cât de mult ai muncit peste program la serviciu, dar te va întreba cât de mult ai “muncit peste program” cu familia și pentru cei dragi;
8. Dumnezeu nu te va întreba câtă lume te-a recomandat, dar te va întreba pe câți ai recomandat tu la rândul tău.
9. Dumnezeu nu te va întreba ce meserie ai avut, dar te va întreba dacă ai schimbat meseria după cea mai bună abilitate a ta;
10. Dumnezeu nu te va întreba ce ai făcut să te ajuți, dar te va întreba ce ai făcut să îi ajuți pe ceilalți;
11. Dumnezeu nu te va întreba câți prieteni ai avut, dar te va întreba pentru câți oameni ai fost un adevărat prieten;
12. Dumnezeu nu te va întreba cum ți-ai apărat drepturile, dar te va întreba cum ai apărat drepturile altora;
13. Dumnezeu nu te va întreba ce vecini ai avut, dar te va întreba ce fel de vecin ai fost tu lor;
14. Dumnezeu nu te va întreba ce culoare a avut pielea ta, dar te va întreba ce fel de caracter ai avut;
15. Dumnezeu nu te va întreba de cate ori vorbele tale au spus adevărul, dar te va întreba de câte ori nu au spus adevarul.
Cuvant al Sfantului Efrem Sirul despre a doua venire si despre judecata:
Ati auzit, frati iubiti, cati Sfantul Botez ati luat, cum vom fi judecati, si cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zicea Proorocul:
„Pentru ce ma tem in ziua cea rea? Faradelegea calcaiului meu ma va inconjura”.
Ca va veni ziua si ceasul, fratilor, cand va lasa omul pe toate si pe toti si se va duce singur singurel, gol, fara de ajutorare, fara de ocrotire, fara de insotire, negatit, fara de indrazneala, in ziua in care nu nadajduieste si in ceasul in care nu stie, cand se desfata, cand agoniseste, cand benchetuieste, cand nu se ingrijeste. O noapte adanca, intunecoasa si dureroasa, si se duce ca un osandit unde toata firea oamenilor care au primit Sfantul Botez se duce. De multi povatuitori ai trebuinta atunci, o, omule, de multi ajutatori, de multe rugaciuni, de multi impreuna calatori, de multe fapte bune in ceasul despartirii sufletului de trup! Mare va fi atunci starea si mare frica si cutremurul; mare taina, mare inconjurarea; mare trecerea trupului catre lumea de acolo, cand se duce catre veacul cel nemarginit, de unde nimeni nu s-a mai intors. Singur ceasul acela, si nu alt ceas. Singura calea aceea, si nu alta cale.
Cumplita este trecerea, dar toti printr-insa vom trece. Stramta si necajita este calea, dar toti printr-insa vom calatori. Amar si greu este paharul, dar toti pe dansul, si nu pe altul il vom bea. Mare si nearatata este taina mortii, si nimeni nu poate sa o povesteasca. Groaznice si infricosate sunt acelea pe care atunci sufletul le patimeste, dar nici unul dintre noi pe acestea nu le stie, fratilor iubiti. Nu mai vedem nimic din viata aceasta. Orice am stiut, orice am lucrat, aceasta intelegem. Iata, ne ducem si nu stim unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acesta l-am dobandit. Si orice am trimis inainte, acela ma va si intampina. Si orice pe pamant am agonisit, acesta imi va fi mie acum folosul. De am miluit pe cineva, in ceasul acesta ma voi milui.
De am acoperit pe cineva, acum ma voi acoperi. Ca stramt imi este mie si greu ceasul acesta de acum, al iesirii sufletului, ca nepregatit m-a apucat. Intunecata imi este mie noaptea aceasta de acum, ca fara de rod m-ati taiat. Grea imi este mie calea de acum, ca nici o merinde nu am pentru dansa. Ci lacrimati pentru mine cu amar si plangeti impreuna cu mine, patimiti si va rugati, ca sa aflu acolo putina rasuflare. Nu cer multe, caci am pacatuit mult. De ce imi aprindeti lumanari; eu nu mi-am aprins candela sufletului meu? De ce ma puneti pe mine sicriu ca pe cuviosii a caror viata si obiceiuri nu le-am urmat? Vai mie, cum pe mine insumi m-am amagit! Cum pe mine insumi m-am batjocorit, zicand:
„Tanar sunt, sa ma indulcesc cu dezmierdarile vietii; cu indestulare sa ma desfatez in dulcetile lumii, sa-mi ingrijesc trupul, si pe urma ma voi pocai. Ca iubitor de oameni este Dumnezeu, si negresit ma va ierta pe mine”.
Acestea gandindu-le in fiecare zi, viata mea am cheltuit-o. Ma invatam, si aminte nu luam. Ma sfatuiam, si radeam. Auzeam Sfintele Scripturi si nu credeam, si iata acum nepregatit m-a apucat. Auzeam despre judecata si luam totul in batjocura. Auzeam despre moarte si ca un nemuritor petreceam. Iata acum nepocait am ajuns, si nu este cine sa ma izbaveasca. Caut ajutatori, si nimeni nu este sa-mi ajute. Iata ma osandesc, si nu este cine sa ma mantuiasca. Dreapta este judecata lui Dumnezeu. De cate ori mi-am fagaduit sa ma pocaiesc, si iarasi mai rau am lucrat! De cate ori am cazut inainte-I, si iarasi m-am lepadat.
Acestea vorbindu-le catre noi cel ce se savarseste de naprasna, i se leaga limba lui; i se schimba ochii; ii tace gura; i se opreste glasul, cand stapanitoarele puteri ii vin; cand infricosatele osti se pogoara; cand dumnezeiestii zapcii cheama sufletul sa iasa din trup; cand ingerul cel nemilostiv cere ca la divan pe noi sa ne traga, pe care si vazandu-l ticalosul om, macar imparat de-ar fi, macar silnic, macar stapanitor de toata lumea, tot se clateste, tot tremura, tot se tulbura, tot se spaimanteaza, vazand puteri infricosatoare, vazand chipuri straine, vazand fete aspre si posomorate, vazand randuieli pe care niciodata nu le-a vazut. Si intru sinesi gandind si zicand: Bine este cuvantat Cel singur nemuritor; bine este cuvantat Cel singur Imparat vesnic si judecator netrecut, si Imparat nemostenit; si munca este vesnica. Ce este catre acestea imparatia cea pamanteasca? Ce este stapanirea oamenilor cea vremelnica?
Iata cu adevarat Osti Ceresti; iata chipuri infricosate ale partii celei infricosate; iata ostasi tari ai Dumnezeului Celui tare; iata puternici ai Celui singur puternic. Acestea atunci cel ce moare le vede; iar pe noi nu ne mai vede, ci la puterile cele ce il cheama priveste. Si toti oamenii care sunt de fata, spaimantati facandu-se, zic unii catre altii:
„Taceti, taceti, si nu suparati de aceea pe cel ce doarme, nu strigati, ca sa nu il galceviti, nu plangeti ca pe dansul sa-l tulburati. Rugati-va ca in pace sa-i iasa sufletul; intru mare lupta acum se afla. Socotiti aceasta, ca si voi o veti patimi. Cautati si taina aceasta sa nu o uitati; rugati-va ca ingeri iubitori de oameni sa aiba. Cadeti la rugaciune, ca milostiv si bland pe Stapanul sa-L afle. Cautati si de ceasul acesta ingrijiti-va. Caci ce este omul? Vierme, tarana, umbra, vis. Iata a trecut, iata s-a dus, iata a tacut, iata a incetat, iata s-a linistit, iata s-a domolit. Leul cel mult si nebiruit, tiranul, silnicul, inaltul, cel tuturor infricosat acum zace. Si a trecut cel aratat ca un nearatat, cel nascut ca un nenascut, cel mult decat multi s-a facut un nimeni: Cel ce stapanea se stapaneste; cel ce lega s-a legat: Si iata, se duce unde il duc ducatorii.
„In ziua aceea vor pieri toate gandurile lui”.
Toll-houses & St Theodora 2Atunci, luandu-i ingerii sufletul, prin vazduh se duc, intru care stau incepatoriile, stapaniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti si luatorii de seama si zapcii in vazduh intampinandu-l, cer seama si il iscodesc si aduc inainte pacatele omului si zapisele cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin lucruri, cele prin ganduri, cele prin aducere aminte.
Multa este frica acolo; mult cutremurul ticalosului suflet. Nepovestita nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, tinandu-se de dansii, frangandu-se, clevetindu-se, impingandu-se, oprindu-se ca sa nu se salasluiasca intru lumina, ca sa nu intre in latura celor vii. Insa sfintii ingeri, pe suflet luandu-l, il duc. Iar noi trupul ca pe un strain si nemernic din casa luandu-l, la mormant cu sarguinta il ducem. Si vedem acolo alta taina mai mare si mai infricosata. Si ca vedem morti mici si mari imparati si prosti, tirani si robi, toti cenusa facuti, o tarana, un praf, o rea putoare, o putreziciune, un vierme. Precum este arapul, asa si incuviintatul; precum cel tanar, asa si cel batran; precum cel slabanog, si cel puternic. Cu un chip, cu o forma in mormant zacand. Si zicem unii catre altii:
„Iata cutare si cutare. Acesta este cutare imparat si acesta este cutare tiran, iar acesta este cutare voievod. Acesta este nepotul cutaruia si aceasta este fiica cutaruia. Aceasta este tanara care odata se nalucea si se trufea; acesta este tanarul ce mai inainte se impodobea”.
Acestea de multe ori cu suspinuri zicandu-le la mormanturi, lacrimam vazand taina cea mare si infricosata. Vazand ca toata tineretea acolo este necunoscuta, vazand ca toata varsta acolo s-a risipit, vazand ca toata frumusetea acolo s-a schimbat, vazand ca tot ochiul acolo s-a stins, vazand ca dintii acolo s-au risipit, vazand ca toate au cazut si toata osteneala si truda lumii acesteia au cazut. Si graim si nimeni nu este sa ne auda. Plangem, si nimeni nu ia aminte. Pe nume ii strigam pe cei ce zac in mormanturi, si zicem:
„Unde v-ati dus, fratii nostri? Cum petreceti, cum va aflati, cum pe noi asa degraba ne-ati parasit? Dati-ne noua vreun cuvant precum graiati oarecand, graiti-ne noua; raspundeti-ne noua. Si praful acesta, zic ei, care este inaintea ochilor vostri in mormant, tarana aceasta pe care o vedeti, reaua aceasta putoare, oasele acestea putrezite, viermii acestia necurati sunt trupul acela al tinerilor si al tinerelor pe care le iubeati. Ţarana aceasta este trupul acela cu care va impleticeati si pe care cu inversunare il sarutati. Tina aceasta este fata aceea cu care noapte si zi fara de sat va dezmierdati. Viermii acestia si curgerea aceasta intinata sunt trupul acela cu care impleticindu-va pacatuiati.
Vedeti si infricosati-va; cunoasteti ca atunci cand, in paturi pe sotiile voastre lasandu-le, cu curvele va impleticeati, atunci in tarana si in tina aceasta va tavaleati. Cunoasteti ca toate madularele lor sunt tina si rea putoare. Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte, nepriceputi fara de omenie. Ca este judecata si rasplatire. Auzi si muncile: este iad, este munca fara de sfarsit, este intuneric neluminat si este gheena nemangaiata si este vierme neadormit, este plans netacut, este scrasnire neincetata, este scarba netamaduita, este judecata necautatoare in fata si sunt slujitori neiertatori, este plangere amara si vesnica”.
Si cand din morti ne vom scula toti, si inainte stand seama ni se va cere si ne vom marturisi inaintea marelui last_judgment_slideraceluia si infricosatului si nepovestitului divan al Judecatorului, cand din cer va veni sa judece toata lumea de la rasariturile soarelui si pana la apusuri, cand glasurile acelor infricosate trambite vor rasuna, cand zidirea cu frica si cu cutremur se va clati si se va tulbura, cand mormanturile se vor deschide si tot trupul se va scula, goi si impilati, cand toata gura se va astupa si toata limba se va marturisi, cand raul de foc va curge pe dinaintea Judecatorului pentru care zice Daniil:
„Priveam pana ce scaunele s-au pus si Cel Vechi de Zile a sezut. Scaunul Lui, para de foc; rotile Lui, foc arzand; mii si mii stau inaintea Lui si milioane de milioane ii slujeau Lui. Judecata a sezut si cartile s-au deschis”.
Aceea este ziua si acela ceasul pentru care zice David: „Pentru ce ma tem in ziua cea rea“; pe ziua aceea a blestemat-o Iov zicand: “Sa o blesteme pe dansa cel ce a bestemat ziua aceea, care pe chitul cel mare il va strica si-l va supune, adica pe diavolul”.
Pentru ziua aceea si alt prooroc a zis:
„Iata, vine Domnul; si cine va rabda ziua intrarii Lui? Cand Dumnezeu aratat va veni, Dumnezeul nostru si nu va tacea, si imprejurul Lui vifor mare va fi. Chema-va Cerul de sus si pamantul ca sa aleaga pe norodul sau. Atunci tot trupul va sta inaintea acelui infricosat divan ca un osandit: toti legati, toti goi, tremurand, tulburandu-se, ingrijindu-se, socotind fiecare ce va zice sau ce va raspunde Imparatului imparatilor, Domnului Dumnezeului nostru. Unde va fi acolo nalucirea imparatilor? Unde stapanirea boierilor? Unde impodobirea hainelor? Unde caii cei cu fraie de aur? Unde sunetul argintului? Unde desfatarea? Unde benchetuirea? Unde vor fi cei ce mananca si zic: „Sa mancam si sa bem, ca maine vom muri?”
Nu ati auzit dumnezeiestile Scripturi, ca va fi judecata si rasplatire, ca sa rasplateasca fiecaruia dupa lucrurile lui? Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta:
„Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii”,
iar celor de-a stanga:
„Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel mai din afara, cel gatit diavolului si ingerilor lui”.
Si se vor duce acestia in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica.
Caruia se cuvine slava impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa: Cuvinte folositoare si de suflet mantuitoare ale Sf. Efrem Sirul si ale altor Sfinti Parinti, Ed. Bizantina, 2004, ortodoxia.me
