Două sunt căile ce se deschid înaintea oamenilor.
O CALE coborâtoare și lată, fiindcă mulți sunt cei ce merg pe dânsa (Matei 7,13) fiind plină de ademeniri, iar alta suitoare și îngustă și puțini sunt cei care merg pe ea (Matei 7,14).
Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeții: oameni și draci, adică Lucifer cu toată ceată lui de diavoli, aruncați pe pământ, și toată lumea pe care o înșală el (Apocalipsă 12, 9-13). Și-i înșeală așa, că, înțepându-i cu acul plăcut al păcatului, le omoară sufletul o vreme sau chiar toată vremea vieții pământești. Aceștia pentru Dumnezeu sunt morți, deși lor li se pare că trăiesc (Apocalipsa 3,1), dar sunt numai trupuri (Geneza 6,3). Toți aceștia, câtă vreme trăiesc, deși-s morți, neștiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi, călători la iad (Iov 21,13), pe calea pierzării. Așa au călătorit toți nepoții lui Adam, mii de ani de-a rândul.
Dar Dumnezeu premilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, că să-i întoarcă pe oameni din povarnirea pierzării într-o cale nouă, calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Față a lui Dumnezeu, S-a făcut om desăvârșit – afară de păcat – și ne-a arătat cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuși ca Om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate (Ioan 13,15) și dându-ne îndrăzneală.
Dar și pe calea mântuirii merg tot două felui de călători, căci de atunci… un Tovarăș nevăzut și bun merge cu noi, cu fiecare dintre noi, în toate viețile noastre, cu fiecare rând de oameni, până la sfârșitul veacului (Matei 28,20). Dumnezeu Însuși cu sfinții Săi, întovărășindu-i nevăzut pe oameni…
Sursă: Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – FERICIREA DE A CUNOAȘTE CALEA
