Precum lumânarea ajunge să fie făcută din polenul florilor și are un parfum dulce, la fel și sufletele noastre ar trebui să aibă mireasma dulce a harului dumnezeiesc.
Unul dintre primele lucruri pe care o persoană care intră pentru prima dată într-o biserică ortodoxă îl observă sunt lumânările pe care credincioșii le aprind înaintea icoanelor. Unii și-ar putea pune întrebarea: de ce aprindem lumânări în biserică, atunci când ne rugăm?
Pentru că lumânarea ne poate fi model duhovnicesc de urmat, iată șase motive de la Sfântul Simeon al Tesalonicului (1381-1429) pentru care aprindem lumânări în biserică:
1. Precum lumânarea este curată (de ceară curată), la fel și inimile noastre ar trebui să fie curate.
2. Precum lumânarea de ceară curată este maleabilă (spre deosebire de cea din parafină), la fel și sufletele noastre ar trebui să fie maleabile, până ce le îndreptăm și le întărim în învățătura Sfintelor Evanghelii.
3. Precum lumânarea ajunge să fie făcută din polenul florilor și are un parfum dulce, la fel și sufletele noastre ar trebui să aibă mireasma dulce a harului dumnezeiesc.
4. Precum lumânarea, atunci când arde, se contopește și hrănește flacăra, la fel și noi trebuie să ne luptăm să dobândim unirea cu Dumnezeu.
5. Precum lumânarea, arzând, luminează întunericul, la fel și lumina lui Hristos din noi să lumineze înaintea oamenilor, ca să se aducă slavă numelui lui Dumnezeu.
6. Precum lumânarea își oferă propria lumină, ca să lumineze întunericul omului, la fel și lumina virtuților, lumina dragostei și a păcii trebuie să caracterizeze un creștin.
Iar ceara care se topește simbolizează făclia dragostei noastre pentru aproapele nostru.
Să ne rugăm ca lumina lui Hristos să ne lumineze și pe noi!
(SFÂNTUL SIMEON AL TESALONICULUI)
Greșeala pe care o fac mulți credincioşi când aprind lumânări la biserică
Este percepută greşit în prezent semnificaţia aprinderii unei lumânări. Se zice că Dumnezeu nu se uită la mâini pline, ci la mâini curate. Este o realitate neluată în seamă de unii credincioşi, potrivit ortodox.md.
Prima condiţie este în acest sens rugăciunea. Nu se ia azi în consideraţie că dacă flacăra naturală este atât de importantă, atunci cu atât mai mult flacăra minţii este benefică şi strict necesară, ca factor de progres, civilizaţie, cultură şi spiritualitate. Dimpotrivă, întunericul material şi spiritual este aducător de moarte, pustietate, tristeţe şi nerodire.
Lumânarea care se aprinde în biserică de către un credincios are un caracter de jertfă. Lumânările sunt închinate ca prinos lui Dumnezeu, din munca sau agoniseala credincioşilor. Cumpărarea lor şi dăruirea la altar înseamnă un act de jertfă, adică de a rupe din ceea ce este al tău, subţiind egoismul şi dezvoltând virtutea milosteniei. Din alt punct de vedere, această jertfă constituie împlinirea unei necesităţi sufleteşti a credinciosului, de face ceva pentru Dumnezeu şi Biserică.
Tot lumânarea este o formă a comuniunii cu Dumnezeu, prin care credinciosul îşi exprimă credinţa şi mulţumirea faţă de El. În faţa lumânării aprinse credinciosul se simte ca şi în faţa sfintelor icoane – în legătură cu Dumnezeu. Prin arderea lumânărilor, însăşi materia, sfinţită astfel, prin oferirea ei lui Dumnezeu, participă la adorarea Lui şi cinstirea sfinţilor. În acelaşi timp, lumânarea este un simbol al comuniunii cu cei vii şi cei morţi pentru care ne rugăm şi mijloc de a ni-i face prezenţi şi a intra în legătură cu ei.
Sursa: ortodoxia.md, ortodox.md și doxologia.ro
