Pentru om cea mai mare pedeapsă este ca Dumnezeu să-l lase propriei voi. În epoca noastră, care a lepădat pe Hristos, nimeni nu înţelege această părută robie.
Rugăciunea curată presupune lipsa de griji. Ea se dobândeşte atunci când, în orice lucru pe care-l facem, mintea noastră se află slobodă spre a gândi şi a trăi numai prin numele cel sfânt, harul Sfântului Duh.
Eu nu am venit ca să impun altuia voia mea, ci, după pilda lui Hristos, ca să îi slujesc. Încercaţi să trăiţi astfel şi veţi vedea că harul lui Dumnezeu va fi cu voi. Apoi însuşiţi-vă această atitudine în fiece clipă a vieţii voastre.
De nu vom ajunge a pătrunde înţelesul slujirii celuilalt, viaţa noastră va fi fără de folos. De voim să ne reînnoim firea, să ne facem asemănători lui Dumnezeu, trebuie ca viaţa noastră să fie stăpânită de dorinţa de a sluji celuilalt.
Slujirea aproapelui are o putere mântuitoare, nesfârşit mai mare decât orice teorie teologică. Cum putem cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este? Hristos ne arată calea, cerându-ne a petrece în sfinţenie pentru a nu vătăma pe aproapele, a preţui mai mult pe ceilalţi decât pe noi înşine şi a nu ne lupta să îi stăpânim.
Arhimandrit Sofronie – Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea
