Sfaturi Duhovniceşti

Părintele Nicolae Tănase: Când vrem să iasă ceva bun, să nu discutăm cu nimeni! Diavolul nu-ţi pătrunde în gând!

Pr. Nicolae Tănase: Când vrem să iasă ceva bun, să nu discutăm cu nimeni! Diavolul nu-ţi pătrunde în gând

Se spune că diavolul nu-ţi poate pătrunde în gândurile tale… Aşa este, dar ţi le poate intui.

Atunci cum reuşesc toate ispitele să ne invadeze mintea? Cum îl putem învinge pe diavolul al cărui glas răsună în noi?

Diavolul nu-ţi pătrunde în gând, dar îţi intuieşte gândurile, prin gesturi şi mai ales, după o experienţă oarecare, te citeşte. De aceea, când vrem să facem un bine, trebuie să nu-l spunem, să nu-l discutăm cu nimeni, ca să nu avem piedici de la diavol.

Vina nu este că ne vin gândurile. El nu pătrunde în gândurile proprii, el ne poate aduce gânduri. Deci, vina nu este că diavolul ne bântuie cu gânduri, precum vina noastră nu poate fi că bate vântul, ci vina noastră este că bate vântul şi noi nu intrăm în casă.

Vina noastră este că Dumnezeu ne-a lăsat cămara unde să intrăm şi unde să ne ferim de gândurile noastre. Îndulcirea cu acele gânduri, preocuparea pentru acele gânduri sunt marea problemă şi nu gândurile în sine. Dacă ele sunt îndepărtate, vina noastră nu există. Deci, răsunetul diavolului, glasul diavolului în noi, într-un mod direct, sau mai puţin direct, se face în două trepte.

Prima treaptă este despătimirea, despre care noi vorbim cam puţin. Şi a doua este îndumnezeirea, despre care vorbim foarte mult şi dorim să avem tangenţă foarte mult cu această treaptă. Toata lumea vorbeşte despre îndumnezeire, dar puţini vorbesc despre despătimire.

Pr. Nicolae Tănase – ”Soț ideal, soție ideală”.

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments