Când vin la biserică, mulţi oameni aduc la sfântul altar, ca o obişnuinţă, un pomelnic, unde scriu atât numele lor, cât şi pe ale celor pe care îi poartă în gând – rude, prieteni, cunoscuţi.
De ce oare e important pomelnicul? De ce este atât de necesar în cultul Bisericii Ortodoxe?
De când a apărut creştinismul şi până astăzi există multe familii în care doar o parte din membri ei cred în Hristos şi merg la Biserică, iar ceilalţi din necredinţă sau din diferite alte motive rămân acasă. Oricât de mult îl iubim pe Dumnezeu, oricât de aproape am fi de El, oricât de sfânta ne-ar fi viaţa, nu vrem să păşim în rai fără cei dragi sufletului nostru: fără familie, fără copilaşii noştri dragi, fără mama, fără tata, fără finii noştrii, fără naşii noştri, fără prietenii, fără părintele duhovnic. Nu vream să ne bucurăm fără ei, vrem ca toţi să fim împreună unii cu alţii şi alături de Dumnezeu.
Prin pomelnic îi purtăm pe cei dragi în faţa lui Dumnezeu, aşa bărbaţii din Evanghelie îşi purtau prietenul foarte bolnav pe pat în faţa lui Hristos pentru a-l vindeca.
„Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale.”
Asta se întâmplă şi la sfânta liturghie, văzând Domnul credinţa noastră şi iubirea pe care o arătăm celor de pe pomelnic, El le iartă păcatele arătându-le milă şi compasiune, şi le oferă ajutor. Prin pomelnicul pe care-l aducem întregim familia Bisericii prezentă la liturghie doar parţial.
Prin pomelnic se înțelege lista cu numele celor adormiți. Sau ale persoanelor vii pe care le dorim a fi pomenite în cardul Liturghiei. La Sfânta Liturghie se pomenesc atât viii, cât şi cei adormiţi. Motiv pentru care se duc două liste de pomelnic, una dedicată viilor, una morților. Atunci când se oficiază Sfântul Maslu se aduce pomelnic numai cu vii, la fel ca și la slujba Acatistului.
La slujbele de parastas, se duce pomelnic numai cu numele persoanelor decedate. Preoții spun că este bine ca un pomelnic să cuprindă un număr cât mai mare de persoane. De la membrii apropiați ai familiei, până la suflete sărmane, însingurate. În pomelnic se trec numai numele de botez, nicidecum numele de familie, poreclele sau prescurtările de alint. Este bine să plătești pomenirea sufletelor sărmane. Și să treci în pomelnic cât mai multe persoane pe care nu mai are cine să le pomenească.
După cum spunea Părintele Cleopa, „dacă faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit, săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.” Iată cum se face corect un pomelnic.
Cum se face corect un pomelnic
Potrivit tradiției bisericești, lista de nume trecute în pomelnic trebuie să înceapă cu preotul care te-a botezat, cu cel care te-a cununat, urmate de duhovnicul familiei, nașii de botez, nașii de cununie, bunicii, părinții, frații și surorile, socrii, cumnații, persoana care se roagă, soțul sau soția și copiii, finii de cununie, finii de botez, mătușe, unchi, verișori, prieteni, oameni dragi.
Ordinea se respectă și în cazul pomelnicelor pentru morți, la final putând fi trecute și numele persoanelor pe care nu mai are cine să le pomenească. La liturghie, parastas, sau acatist se scriu două pomelnice separate, unul pentru vii şi altul pentru morți. Un bun creştin se va ruga pentru toată lumea, pentru mântuirea oricărui păcătos, chiar și pentru cei stigmatizați de societate, indiferent dacă îl simpatizează sau nu. Căci iubirea aproapelui este esența credinței creștine.
Nu se trec în pomelnic…
Persoanele care au refuzat sau refuză în timpul vieții contactul cu divinitatea, cei care L-au refuzat pe Dumnezeu, cei care au ales să-și pună singuri capăt zilelor, căci sinuciderea este considerată a douăsprezecea și cea mai înaltă treaptă a păcatului. Nu vor fi trecuţi în pomelnic nici copiii morţi nebotezaţi sau pruncii avortaţi. Nu este bine să fie trecute în pomelnic persoane care se ocupă cu vrăjitoria, ghicitul, descântecul, care fac parte din secte religioase, care au dispărut însă nu există certitudinea că sunt și decedate. Este mare păcat să încerci să scrijelești sau să-ți scrii numele pe toacă, pe limba clopotului bisericesc sau pe alte obiecte de cult, cu ideea că ți se împlinesc dorințe. Acestea sunt practici oculte, care nu au nimic creștinesc în ele.
