Într-o zi, Domnul Isus a întâlnit o femeie care a venit să scoată apă dintr-o fântână. Trecuse prin cinci căsnicii eșuate, așa că încrederea ei în bărbați era zero – iar stima ei de sine era și mai scăzută! Însă după întâlnirea cu Hristos, ea a plecat de la fântână schimbată radical.
Când vorbim despre împărtășirea credinței noastre, primim trei învățături importante din istoria acestei femei: Domnul Isus vede în noi ce avem noi mai bun. „Fariseii, cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi”
Referitor la femeia de la fântână, ei aveau dreptate: ea trecuse prin cinci divorțuri, și era subiect de discuții pentru întreaga cetate, întrucât trăia deja cu un alt bărbat… Cu toate acestea, ea a fost prima persoană căreia Isus i S-a prezentat drept Mesia.
De ce nu a făcut la fel când i-a chemat pe ucenici? Sau când a săvârșit prima Sa minune? Sau când a discutat cu Nicodim? Pentru că Domnul Isus nu ne măsoară în funcție de trecutul nostru sau de familia din care provenim, ci în funcție de potențialul nostru. Domnul Isus ne schimbă și apoi ne folosește pentru a-i schimba și pe alții. Această femeie a fost prima persoană care a propovăduit Evanghelia în Samaria și „mulţi samariteni… au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii”.
Chiar dacă ai fost frânt, Dumnezeu te poate folosi pentru a-i vindeca pe alții. 3) Domnul Isus nu are nevoie de noi ca să-L explicăm, ci ca să-L prezentăm. El vorbește despre Sine Însuși. Biblia spune: „Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.
Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul” (Ioan 4:41-42). Așadar, astăzi – spune despre credința ta și altora!
Sursă: logosul.ro