Biserica – principala piesă a aşezământului – este foarte frumoasă, integrându-se perfect peisajului.
Chiar dacă bulbul turlei are un iz mai ciudat, vădit pravoslavnic, întreg ansamblul se defineşte armonic, integrându-se perfect în peisajul montan. Dar care este povestea acestei mânăstiri cu hramul Sfântul Nicolae şi cum a crescut ea tocmai aici, în Borşa?
Părintele stareţ Pimen Roşan ne-a pus în temă cu scurtul, dar interesantul istoric al aşezământului: „Familia ctitorilor este stabilită tocmai hăt, în Australia. Cei doi soţi au fost căsătoriţi şi unul şi altul, dar n-au reuşit să aibă copii. S-au întâlnit în Australia. Doamna Rozica Oancea (prin căsătorie) este sora lui Frankie Timiş, cel care se ocupă cu mineritul în aceste locuri şi vrea să redreseze zona. Are firme multe, printre care şi Golden Corporation. (Mai ţineţi minte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nămăieşti, din Argeş, cea restaurată acum un an, despre care şi noi am scris? Ei bine, Frank Timiş este autorul şi sprijinitorul financiar al acelei lucrări, care a «înghiţit» 1,5 kilograme de aur plus pietrele preţioase.)
Aşadar, cei doi s-au întâlnit ei, dar n-au avut copii. Deznădăjduită, Rozica a umblat pe la toate mănăstirile din ţară, mai ales la cele din Moldova. A lăsat peste tot pomelnice pentru a obţine darul de copii de la Bunul Dumnezeu. La întoarcerea în Australia constată cu enormă bucurie că a rămas însărcinată, şi nu cu unul, ci cu doi copii! Auziţi: gemeni, băiat şi fată! Ionuţ Nicolas şi Melissa Nicoleta. Atunci Rozica se simte obligată să-I întoarcă lui Dumnezeu ceva măcar din darul pe care i l-a trimis. Atunci, pe terenul mamei celor doi fraţi (din Borşa şi dânsa, dar care acum este în Australia), s-a gândit să ridice o mănăstire. Asta se întâmpla prin 2001. E drept, s-au sfătuit şi cu părintele Ioan de la Poşaga şi aşa au început proiectul cu această mănăstire. Când? Chiar de praznicul Sfinţilor Impăraţi Constantin şi Elena, pe 21 mai, s-a pornit la sfinţirea locului. Pe 26 octombrie, de Sfântul Dimitrie, era finalizată în mare, când s-a făcut şi slujba de sfinţire a mănăstirii.
Hramul vine de la faptul că soţul Rozicăi este Nicolae Oancea, de aceea şi copiii poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae. Familia aceasta deosebită vine aproape anual la noi la mănăstire, ne-au ajutat şi la cumpărarea centralei, ne-au promis că se vor implica şi la pictură. Ne mai ajută şi ei cu ce pot, dar crescând copiii, au început să aibă cheltuieli mari. Ce să vă spun, chiar credincioşii de aici, din Baia Borşa, au zis aşa: «Apăi, părinte, ei or dat destul; acum să mai contribuim şi noi cu ceva!». Ce oameni deosebiţi!”
„Iscodindu-l” despre alura proiectului, părintele stareţ Pimen ne-a precizat următoarele: „Proiectul arhitectonic a fost al părintelui Ioan, cel care este pus şi pe hrisov. Acest părinte Ioan este preot celib şi face deseori dezlegările Sfântului Vasile cel Mare. Activitatea principală o desfăşoară în judeţul Alba, ca preot, unde a şi ridicat două mănăstiri: la Remetea (Sfinţii Arhangheli) şi Sfântul Ioan Botezătorul.
Povestea are şi o parte tristă, căci după atâtea dezlegări, cu atâtea ispite, a ars biserica din satul Poşaga, unde părintele făcea aceste dezlegări. Au fost şi anumite interpretări cum că nu se cădea ca la Sfântul Ioan Botezătorul să fie două mănăstiri – una de maici, alta de călugări – aşa aproape, la nici 500 de metri distanţă, aşa că părintele Ioan a renunţat. Intre timp, a ridicat-o pe cea de la Poşaga, care are aceeaşi formă ca şi aceasta a noastră. Părintele Ioan are doar 39 de ani, dar e grav bolnav; din cauza muncii şi a oboselii, a ajuns să poarte o valvă pe inimă. Toate proiectele lui au amprenta aceasta”.
Părintele Pimen este primul stareţ al acestei mănăstiri (începând din 2002), venind aici din obştea de la Parva-Rebra, din Bistriţa-Năsăud. Acolo l-a cunoscut pe părintele Ioan, cu care se sfătuia adesea, până să se îmbolnăvească. La început a fost călugăr la Izbuc, mai bine de un an de zile, dar a simţit nevoia de mai multă rânduială, de mai multă disciplină călugărească.
A plecat la Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus. Acolo a vieţuit şase ani de zile, după care a revenit la Izbuc, la cererea expresă a PS Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei. De loc e din Sălaj, a făcut şcoala şi facultatea în Oradea, de care se simte foarte legat în continuare. Când a venit aici, la Borşa, a găsit doar un frate, care ulterior a şi plecat. Cu timpul au început să vină însă alţii, până când au ajuns acum la cinci călugări „îmbrăcaţi”. „Nici nu ne trebuie mai mult într-un loc ca acesta”, ne-a declarat, părintele stareţ Pimen.
Oamenii locului au fost foarte bucuroşi ia auzul înfiinţării acestei mănăstiri, mai ales că au circulat în multe pelerinaje, dornici să cunoască credinţa, să lase pomelnice. Ca mănăstiri – mai apropiată este cea de la Moisei, dar Sfântul Nicolae este chiar în mijlocul lor. Moaşte a primit acest aşezământ de-abia în vară, dar ce „avere”: pe Sfinţii Cuvioşi Părinţi ucişi în Sinai (secolul VII)! Pictura iconostasului – reuşită! – îi aparţine lui Gheorghe Vâlcu din Satu Mare.
Cum îşi agoniseşte traiul obştea? Prin contribuţia directă a credincioşilor. Aici nu se mănâncă niciodată carne, ci numai peşte. In acest sens, părintele stareţ are deja un plan: să construiască un bazin pentru crap şi păstrăv undeva, lângă mănăstire. Am fost puţin dezamăgit, deoarece am rămas agăţat de gustul unui delicios păstrăv afumat în cetină de brad, specialitatea „vecinilor” moldoveni, primit de la cei din Ciocăneşti (judeţul Suceava) aflaţi pe Bistriţa Aurie, la numai 70 de kilometri distanţă. Or, dacă se va auzi că părintele stareţ va avea propriul bazin, tare mă tem că păstrăvul afumat nu va mai „trece” aşa uşor munţii.
La Borşa mai există un schitişor în construcţie „pentru călugării care vor vrea perioade de mai multă linişte şi rugăciune”, aşa cum ne asigură părintele stareţ. Intrebat cum a ajuns aici, a răspuns simplu că Sfântul Ierarh Nicolae l-a adus în acest loc. Paşii i-au fost purtaţi şi la Bari, în Italia, la moaştele sfântului ocrotitor. O curiozitate de final de interviu m-a îndemnat să-l întreb despre familie şi despărţirea de casa natală (care este în Sălaj). I-au spus părinţii atunci: „Vezi să nu fii călugăr de trei zile!”. De la această „temere” a părinţilor săi au trecut… 20 de ani! Părintele stareţ provine dintr-o familie cu nouă fraţi. Este singurul monah, iar eu mă gândeam că obştea pe care o păstoreşte este mai mică decât propria familie.
Există un obicei foarte frumos al zonei: aici, în Borşa, sunt şapte parohii. Ei bine, începând cu 21 mai, de Sfinţii împăraţi, când are loc primul hram, încep să „colinde” toţi, pe la toate parohiile care îşi prăznuiesc hramul. Finalul acestui periplu este de Sfântul Nicolae, la mănăstire. Astfel, mireni şi preoţi merg” unii la alţii, sprijinindu-se reciproc, bucurându-se unii cu alţii, ru- gându-se împreună. Intr-un cuvânt, ajutându-se! Asta este cu adevărat o lecţie de comuniune şi de solidaritate creştinească. Aferim, moroşenilor!
Sursă: crestinortodox.ro
