Nu există viaţă duhovnicească fără rugăciune.
1. Să facem din rugăciune o obişnuinţă zilnică şi nu doar un gest ocazional.
2. Să nu înceapă ori să se termine ziua fără rugăciune.
3. Cel mai bine e să găsim un timp dedicat doar pentru rugăciune. În acest fel îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel care ne dăruieşte toate clipele vieţii noastre.
4. Oricât de grăbiţi am fi dimineaţa ori de obosiţi seară, trebuie să ne rugăm cât de puţin. ugăciuni ca „Tatăl nostru”, „Cuvine-se cu adevărat” ori rostirea rugăciunii lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”) aduc pacea şi binecuvântarea în viaţa noastră.
5. Un creştin adevărat se roagă citind Rugăciunile serii, Rugăciunile dimineţii, Acatiste, Paraclise. Să ne străduim să devenim „profesionişti” ai rugăciunii, să ne impunem o regulă de rugăciune, după ce am discutat-o, mai întâi, cu duhovnicul nostru.
6. Rugăciunea este absolut necesară pentru igiena sufletească.
7. Un suflet care nu primeşte rugăciunea zilnică este ameninţat de tristeţe şi de prăbuşirea în deznădejde.
Fiecare cuvânt dintr-o rugăciune e important ‒ roagă-te cu mintea adunată!
Dacă am avea mintea concentrată asupra fiecărui cuvânt al rugăciunii, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru că mintea rătăceşte, după ce ne rugăm suntem aceiaşi oameni ca şi înainte de a ne ruga.
Cu gura poţi rosti şi psalmi şi acatiste şi canoane, şi poţi rosti şi această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rosteşti cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Şi de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reuşim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea. S-o repetăm, să ne căim pentru această rătăcire a minţii. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute, să ne adunăm mintea aceasta în noi înşine, orice rugăciune am face, fie ea rugăciune de psalmi, paraclisul Maicii Domnului sau Canonul către îngerul păzitor.
Dacă am avea mintea concentrată asupra fiecărui cuvânt al rugă, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru că mintea rătăceşte, după ce ne rugăm suntem aceiaşi oameni ca şi înainte de a ne ruga. Dacă nu reuşim să fim atenţi, repetăm rugăciunea. O dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, pentru că rugăciunea spusă fără să fim atenţi este nulă. N-are răspuns din partea lui Dumnezeu pentru că facem aceasta numai cu buzele, iar „cu inima fiind departe de Mine”, cum spune Mântuitorul Hristos.
Aşa încât rugăciunea trebuie să fie concentrată, fie că-i spusă cu glas tare, fie că-i spusă în taină. Căci cuvintele rugăciunii sunt alcătuite în aşa fel, încât să ne conducă spre noi înşine, spre acest centru unde Dumnezeu este ascuns în noi. Mântuitorul ne spune: „În voi este Împărăţia lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Voi sunteţi temple ale Duhului Sfânt”. (Pr. Sofian Boghiu).
– Pentru un familist care stă la servici opt ore, are copii, trebuie să facă mâncare, cumpărături, cum poate să țină el rânduiala rugăciunii inimii?
Părintele Petroniu Marin: Chiar și în aceste condiții, se poate. Cunosc oameni care duc o viață obișnuită, oameni din lume, care merg la servici, care au griji, care au tot felul de încercări în viața de familie, care au copii, care au soț sau soții și care, totuși, sporesc în rugăciune, ajung la o rugăciune de calitate. Mă refer la rugăciunea minții și a inimii, nu doar la cititul unor acatiste sau la cititul altor rugăciuni, care sunt, de asemenea, folositoare.
Omul poate dobândi această lucrare chiar și în lume și am exemple la Spovedanie de credincioși care se roagă și care au dobândit această rugăciune și care o păstrează. O mai pierd câteodată, dar o au undeva în inima lor. Oamenii aceștia au bucurie, au pace, primesc har și când îl pierd, se întristează și iarăși se dedică rugăciunii, și iarăși îl redobândesc.
